Success Is a Marathon, Not a Sprint

De la Trilulilu

Am eu o presimțire că toată lumea lucrează la ceva în perioada asta. Parca seamănă cu liniștea dinaintea furtunii. O fi așa sau doar mi se pare? :)

Nici noi n-am stat prea mult și am lansat un update, mai mult vizibil pentru cei care au un cont pe Trilulilu. E vorba de bara de meniu din footer, care are menirea de a ușura utilizarea funcționalităților de pe site și integrarea mai ușoară a celor care urmează. Mai multe, pe blogul crocodilului.

Că tot se întâmplă în Cluj, avem un parteneriat cu TIFF, de unde a rezultat concurs, la care puteți câștiga câte o invitație pe zi, produse promoționale și un maaaaare premiu. Există și un grup de unde puteți afla noutăți despre festival și unde puteți comenta, în cele mai mici detalii, spotul de mai jos :D

Tot în cadrul TIFF, împreună cu prietenii de la Discovery Channel, care vor fi prezenți cu camera folosită în Time Warp, vom filma spotul câștigător al concursului pe care l-am organizat împreună.

Pe Trilu urmează un player video nou, nouț și, nu în ultimul rând, platforma de advertising de care am zis acum ceva timp. Am întârziat puțin cu lansarea, dar vin vremuri interesante, promit! :)

2 comentarii la De la Trilulilu

  1. Marți, 2 Iunie, 2009 at 9:12 pm | Permalink

    Buna seara, Sergiu! :)
    Mi-a placut spotul publicitar de la TIFF, l-am vazut pe ecran lat la “Republica” unde am prins si eu 2 filme in wek-end, m-a amuzat si mi s-a parut “curajos” pentru un public traditionalist cum e cel din Romania. E drept ca la TIFF am vazut doar lume in tema, nimeni nu a fluierat in sala, sala a fost plina de fiecare data, la sfarsitul celui de-al doilea film vazut de mine a fost prezenta Anamaria marinca si a raspuns la intrebari, pe scurt, daca la Cluj as fi avut calculatorul de acasa, as fi stat la tot festivalul, e uluitor cat de mult a evoluat de la editiile anterioare :)
    Iar schimbarile de pe Trilu ar fi bine sa fie lasate pana se obisnuieste lumea, desi daca tu consideri ca au plecat prea multi, atunci e bine sa faci compromisurile necesare in interesul afacerii, fara uploaderi e mai greu sa ai vizitatori…
    O seara plina de sunete armonioase si fete zambitoare in jur iti doresc! :)

  2. Miercuri, 3 Iunie, 2009 at 10:04 am | Permalink

    Luminita, referitor la modificari, vom reveni la un format mai familiar utilizatorilor. Multumesc pentru mesaj.

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>