A healthy disregard for the impossible

Ziua Bărbatului

Am prins azi la radio frânturi dintr-o discuţie despre “Ziua Bărbatului”. Dacă e o iniţiativă bună sau nu, că “merităm şi noi”, că drepturi egale & all that crap. Din punct de vedere al marketingului nu pot să zic decât că le-a ieşit. Adică chiar dacă nu va deveni zi oficială (deşi, cine ştie?), Bergenbier şi-a făcut awareness bun, stârnind în acelaşi timp invidii din partea concurenţei. De fapt e deja un război în devenire.

În fine, lăsând la o parte marketingul, am fost de partea celor care nu au votat iniţiativa (nu că ar conta prea tare). În carneţelul meu, ideea de “Ziua Bărbatului” a intrat la capitolul “Fix asta ne mai lipseşte”. Un motiv în plus să frecăm menta şi să fim distraşi de la ce ar trebui să facem cu adevărat. Ar mai lipsi totuşi Ziua Căţelului, Ziua Purcelului, Ziua Mătuşii Din Partea Mamei, Ziua Vecinei sau Ziua Nopţii, înghesuite în calendar printre zile de naştere, 8 martie, 1 mai, 14 februarie, sfinţi, sărbători legale (sau ilegale ?!), concedii plătite, neplătite, medicale, flori, fete şi băieţi, melodii şi cântăreţi.

Puneţi peste asta faptul că luni toată lumea e în şedinţe, marţi toată lumea dă telefoane (ca să aplice sarcinile primite luni) … cu pauză de 3 ceasuri rele, iar miercuri … pentru unii e deja week-end.

Nu credeţi că ar trebui să mai şi muncim în ţara asta?

4 comentarii la Ziua Bărbatului

  1. Luni, 5 Mai, 2008 at 8:35 pm | Permalink

    mai din contra. zilele trecute era ceva comparatie ca cica noi romanii avem printre cele mai putine zile libere din europa. :)
    cu toate ca si mie mi se parea ca mai mult se petrece decat work, dar what do I know.

  2. zoli's Gravatar zoli
    Marți, 6 Mai, 2008 at 11:35 am | Permalink

    Complet de acord. But still, creating a pseudo-need is good PR. Bergenbier (sau InBev) va castiga si peste 10 ani din aceasta initiativa.

    Sergiu, btw, nu cred ca esti in target pentru ei ;)

  3. Marți, 6 Mai, 2008 at 12:16 pm | Permalink

    @zoli: da, corect, nu sunt în target. Nu tânjesc după a ieşi la bere cu băieţii şi a ne uita aiurea după gagici. :D

  4. zoli's Gravatar zoli
    Marți, 6 Mai, 2008 at 12:41 pm | Permalink

    Banuiam eu. Si nici cu dispersit nu dai singur.

    Dar prin insemnarea de mai sus le-ai mai ajutat sa bifeze un obiectiv de output. :)

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>