A healthy disregard for the impossible

Ce am învățat în 7 ani de la coperta Business Magazin

Zilele trecute am fost invitat de Business Magazin să particip la unul din evenimentele BM Storytellers organizate cu ocazia împlinirii a 10 ani de la apariția revistei (La mulți ani!). Subiectul în fiecare din aceste întâlniri este centrat în jurul oamenilor care au apărut pe coperta revistei în acești 10 ani. Am fost așadar alături de cei mai importanți oameni care apăreau pe coperta revistei în 2007, anul în care apăream și noi.

businessmag

Intâlnirea mi-a trezit o mulțime de amintiri, pentru că discuția era despre perspectiva fiecăruia asupra perioadei respective, o perioadă de boom din toate punctele de vedere, când criza încă mai avea cam 2 ani pănă să își facă simțită prezența în Romania.

Fluturi în stomac. Pentru mine personal, care aveam o mini-agenție web, era o perioadă plină de proiecte, dar mai ales de idei. Aveam 24 de ani și simțeam fluturi în stomac legat de faptul că îmi doream să fac ceva nou, un proiect personal, ceva, orice, doar să nu mai fiu nevoit să construiesc proiecte pentru alții, pentru că nu simțeam niciun fel de valoare pe termen lung.

Când nu știi că e imposibil.. Cam cât credeți că știam despre domeniul în care urma sa mă lansez? Răspuns: aproape nimic. Habar nu aveam cât de mare e piața, cine sunt “jucătorii” sau care sunt riscurile. Eram într-o perioadă de pasiune, energie, împlinire a potențialului, dorința de a crea, curaj și naivitate, un cocktail perfect fie pentru a lansa ceva valoros, fie pentru a o “da de gard”. Vă spun sigur că în timp tind să dispară multe din ingredientele acelui cocktail, cum ar fi naivitatea, care te face să te arunci în necunoscut fără să îți pui problema costurilor, riscurilor, PR-ului și a altor asemenea elemente care încep să îți creeze presiune odată ce treci de faza incipientă. Probabil că daca m-aș fi consultat atunci cu un “expert” legat de ce vroiam să lansez, mi-ar fi spus că e imposibil să reușesc. Eu n-am știut că e imposibil …

Am recitit articolul din 2007, apărut dupa ce am început să fim pe val, si m-a amuzat să găsesc păreri despre cum nu vom reuși sau calcule despre cât de mulți bani vom face din traficul pe care îl aveam în perioada respectivă. Ambele prezumții s-au dovedit a fi eronate. Pe de o parte, înca suntem aici, între primele site-uri din România, când multe din proiectele menționate în articol au dispărut de mult. Pe de altă parte, piața era foarte departe de ce credeam noi, așa că nu aveam cum să facem atâția bani cât am calculat inițial. Până la urmă am ajuns acolo, însa a fost nevoie să treacă vreo 5-6 ani :D

Orice se poate învăța. Pentru că îmi doream totuși să fac ceva, am început să cercetez. Asta a însemnat să merg pe la conferințe de online unde să aflu câte ceva despre această zonă nouă pentru mine. Am aflat dintr-o prezentare că piața de online din .ro era de 5 milioane de euro. Acum e cam de 10 ori mai mare, dar atunci mi se părea incredibil să pot avea o bucățică din 5 milioane de euro. A început așadar un lung drum de învățare despre tot ce nu știam: piață, proiecte, oameni, oportunități, strategie, PR, buget, cashflow, TVA, management, board meetings. Aș putea zice că m-am școlit singur în 7 ani, reușind să trec de la a fi un designer web, fără experiență în management, la “Crocodil Șef”, cum îmi place mie să traduc “CEO”.

În doar câțiva ani am lansat un al doilea produs, Zonga, implicând unul din cei mai mari operatori telecom din Romania și cele mai mari case de discuri la nivel mondial într-un proiect local, pe o piață tânără, dar cu potențial. S-au întâmplat toate peste noapte? Nu! Dar am început ceva, am luat totul treptat, am perseverat și nu m-am uitat niciodata inapoi. M-am uitat tot timpul înainte și mi-am pus constant întrebari: Ce aș putea să fac mai bine? Cum putem crește mai mult? Ce soluții avem? Cine ne-ar putea ajuta?

Primul pas e cel care contează.. În ultimii ani am interacționat cu foarte mulți tineri care sunt la început de drum și în care mă văd pe mine acum 7 ani. Au idei, energie, potențial, vor să facă ceva și nu știu cum să pornească la drum. Întrebarea recurentă pe care o primesc la majoritatea evenimentelor la care particip începe inevitabil cu “Ce sfat ai da tinerilor…”. De fiecare dată îmi vine în minte același răspuns: just do it, fă primul pas. Fii naiv, curajos, înconjură-te de oameni cu care să faci echipă bună și aruncă-te. Fă primul pas. O idee, oricât de bună, valoreaza zero daca ea nu e pusă în practică.

Și ce dacă. Foarte multe proiecte ajung să moară înainte să inceapa din cauza ca le supra-analizăm: Dacă o să eșuez? Dacă nu reușesc, ce-o sa creadă X și Y despre mine? Ce-o să fac daca ajung în situatia cutare?

N-o să meargă? So what? Incearcă să lansezi rapid ceva, ca să nu investești prea mult înainte sa stii că ai luat-o pe drumul greșit. Fail fast, fail cheap. Dacă vei eșua va fi o lecție valoroasa pentru următorul tău proiect.

Ce-o să creadă X și Y? Who cares? Mulți iși dau cu părerea doar ca să iți taie aripile. Ignoră-i! Tot ei vor fi cei care te vor bate pe spate și te vor felicita atunci când vei avea succes, bineînțeles fără să iși mai aducă aminte că nu credeau în tine. Ei de fapt au fost tot timpul alături de tine.

E vorba despre oameni. Nu te pricepi la tot, dar asta e ceva normal. Poate știi programare, dar un produs are nevoi specifice de marketing sau poate juridic. Găsește-ți oameni care să ți se alăture și care să fie dispuși să te susțină, chiar și măcar investind puțin timp. Nu îi poți plăti? Dă-le procent din business, crede-mă, vor fi mai interesați decât crezi. Ah, ai vrea să ai toată plăcinta pentru tine. Well, să știi că 100% din zero înseamnă tot zero.

Am avut noroc să am oameni extrem de buni în jurul meu și pe Alexis ca investitor (el ne-a contactat chiar atunci, în 2007, după ce ne-a vazut pe coperta Business Magazin), care în ultimii 7 ani a fost un adevărat mentor pentru mine, de la care am învățat enorm.

În afara zonei de confort. Noi românii trăim într-o cultură în care suntem invățați de mici să nu riscam, că e mai bine “să ne vedem de treaba”. Problema e că de cele mai multe ori un job călduț sau un apartament cumpărat pe credit imediat după terminarea facultății sunt ingredientele perfecte care să iți taie elanul antreprenorial. Un credit luat prea devreme te va obliga să te gandesti la siguranță pe termen lung, iar un job călduț te va face să intri într-o zona de confort, care e periculoasă pentru că e greu de ieșit din ea atunci când ai responsabilități de “om mare”. E păcat, pentru că timpul tace și trece. De la proaspăt absolvent de douazeci și ceva de ani, fără obligații prea mari, fără credite, copii sau alte responsabilități, te poți trezi 10 ani mai târziu cu regrete de genul “și eu am avut ideea asta dar era călduț la job. Acum mi-e greu să mă mai apuc de așa ceva”.

Nu te uita la zid. De multe ori ajung să mă simt copleșit de nenumăratele lucruri pe care le am de facut și am descoperit că rețeta care mă readuce la normal este să mă întorc la acel “cocktail”, la feeling-ul de curaj și naivitate pe care l-am avut la început. Uneori reușesc să îl readuc încât să îmi mai sufle puțin vânt în pânze. Citeam undeva că piloții de curse sunt antrenați să ruleze la 300 km/h pe pistă, fără să se uite la zid, pentru că dacă se uită la zid, se izbesc de el. Așa că, nu te uita la zid, fă primul pas, uită-te la drumul din fața ta și va fi bine.

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

  • Unde mă găsești

  • Instagram stuff

  • Categorii