Success Is a Marathon, Not a Sprint

Yes he can …

SUA au luat o decizie sentimentală, dar inspirată, sunt sigur . Au văzut în Barack Obama omul care va îndrepta țara într-o direcție corectă, și în același timp au demonstrat că pot fi o națiune care poate să treacă peste rasă, culoare și idei preconcepute. Cel puțin din această perspectivă alegerea lui ca președinte va avea un impact pozitiv în întreaga lume, dar mai mult în ceea ce privește capitolul imagine al Statelor Unite. În rest, va fi de datoria lui să demonstreze că poate să se ridice la înălțimea vorbelor și discursurilor măestre, care sunt sigur că au făcut să bubuie multe inimi și să curgă multe lacrimi în rândurile cetățenilor americani. Vom vedea în perioada următoare o țară care va începe să se uite mai mult le ce se întâmplă în curtea ei și mai puțin în afară. Unii zic că e bine. Unii zic că nu.

Deși am văzut subiectul ăsta dezbătut în diverse locuri, România e totuși mult prea mică și “off the radar” ca să fie afectată în vreun fel sau altul. Suntem mici oameni buni! Cât Texas de mici! Lăsați-o baltă … Hai mai bine să ne uităm cum facem ca peste 10 ani conducătorii noștri să fie oameni cu 1-2 facultăți, educați, care au soluții reale la probleme la fel de reale. Care poate n-au 5 dosare, 10 mașini, 2 mătuși, terenuri pe numele netoților nepoților, fac biserici, aruncă cu noroi în cine-apucă și apoi “scapă țara de nemernici și corupți” … Și mai presus de toate astea, nu vă sperie gândul că peste 10 ani, dacă nu vor fi tot ei la conducere, va trebui să conducă generația de azi?

7 comentarii la Yes he can …

  1. Miercuri, 5 Noiembrie, 2008 at 8:28 pm | Permalink

    “Și mai presus de toate astea, nu vă sperie gândul că peste 10 ani, dacă nu vor fi tot ei la conducere, va trebui să conducă generația de azi?”

    Nu ma sperie, ma ingrozeste….mi-am pus si eu problema de cateva ori

  2. Miercuri, 5 Noiembrie, 2008 at 8:51 pm | Permalink

    Pe mine nu ma sperie sau ingrozeste, ba chiar ma bucura. Doar nu credeti ca vor fi doar banditi intre ei?!? Am scris ceva despre asta recent, insa fara hard facts, nu e bine de dat informatiile pe fata de pe acum.

  3. Joi, 6 Noiembrie, 2008 at 2:28 am | Permalink

    Nu conteaza cat suntem de mici. Alegerile din SUA ne afecteaza. Obama ne inspira si pe cei mici.
    Poate nu pe mama si pe tata, care nu au accesul la informatie pe care-l avem noi, nu stiu engleza sa inteleaga un video cu un discurs de-al lui Obama, nu au timp sa urmareasca stirile, ziarele… Dar pe noi astia tineri ne afecteaza si e de datoria noastra sa-i inspiram si pe cei de langa noi.
    Ce ziceti, noi putem?

  4. Joi, 6 Noiembrie, 2008 at 11:28 am | Permalink

    Of course he can. Un negru musulman vorbitor de spaniola si educatie Ivy League. Combinatia perfecta.

    Impactul asupra imaginii SUA pe plan global este imens. Ati vazut manifestarile de proportii din Africa?

    candidatura sa a fost planuita de mult timp si planuita bine, tocmai pentru ca succesul in aceasta formula era garantat.

  5. Joi, 6 Noiembrie, 2008 at 1:02 pm | Permalink

    Sergiu vreau sa te contrazic :) . Schimbarea din USA va inspira multe schimbari in lume, inclusiv in Romania. Iar schimbarile au intotdeauna nevoie de o revolutie. O revolutie a gandirii. Si, era si timpul sa se intample.

    Dupa parerea mea, ceea ce ar trebui sa iti inspire tie, mie si tuturor celor care au sustinut si urmarit evolutia lui Obama in USA este ca peste 10 ani sa fim noi cei care conducem tara noastra. Nu poti inspira decat prin exemplu. Nu poti face decat preluand initiativa si construind un model de referinta. :)

  6. Joi, 6 Noiembrie, 2008 at 2:38 pm | Permalink

    @Limmonica: sunt total de acord că la capitolul “inspirație” va exista un impact și la noi, la fel cum va exista peste tot în lume. Eu ma refeream însă la lucrurile mai pragmatice. Ma refer la felul în care Romania funcționează, la economie, politică, etc.

  7. Duminică, 9 Noiembrie, 2008 at 12:49 pm | Permalink

    Hmmm, in primul rand esti pesimist, apoi generalizezi.

    1)Felul in care Romania functioneaza este rezultatul mentalitatii poporului care ii sta la baza. O mentalitate cu multe probleme si care oricum refuza schimbarea din principiu – nu constient ci ca o consecinta a unei emancipari individuale slabe(exceptie facand o anumita parte din generatiile tinere). Dar care cred ca poate fi influentata si/sau inspirata.

    2)Economia romaneasca a fost si este influentata de criza din USA. In rau si oricum in mod limitat, pana acum. Gandeste-te doar la sectorul immobiliar si bancar. De ce nu ar fi posibil si “in bine”?

    3)Politica este la fel ca si punctul 1 – tine tot de mentalitate dar poate fi schimbata si inspirata.

    E grav doar faptul ca multi considera ca politica poate fi schimbata numai de sus sau ca sunt ceilalti care trebuie sa o faca si nu noi. Ca politica e ceva superior, sofisticat si de neinteles.

    Parerea mea e ca politica incepe de jos; de la noi. Iar politicienii sunt angajatii nostri. Ii platim noi. Da! Da! Si pana acum se pare ca ne-am pierdut banii aiurea.

    Noi decidem schimbarea. Iar azi avem politicienii pe care ii meritam. La nivelul nostru de inteligenta, constiinta, bun simt – iata cine ne reprezinta! Insa ceea ce e important este ca noi suntem cei care trebuie sa ne schimbam pentru a putea schimba si restul.

    :) Inteleg ca atitudinea ta a vrut sa fie o modestie mascata de pesimism si ca intr-o tara cum e Romania iti cad bratele in multe situatii. Dar e pacat!
    ——————————————————–
    “Cea mai buna solutie pentru a schimba Romania este sa declaram razboi Statelor Unite. Asa ne vor ocupa!” – Citate din Romania(incepe unde se termina fantezia!) :D

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>