Am fost aseară la WebClub, evenimentul de care am zis de ceva vreme, organizat de Cristi Manafu. Am făcut un drum destul de lung pentru această întâlnire, dar a meritat (lumea mă tot întreabă când/de ce nu mă mut în Bucureşti. Răspunsul într-un episod viitor
). Atmosfera foarte faină şi relaxată, şi aproape toată gaşca din online prezentă – o mână de oameni care pun umărul la dezvoltarea online-ului românesc. După cum spune şi Victor (cu care nu ştiu de ce nu am făcut cunoştinţă …), dacă ar fi picat o bombă acolo, s-ar fi dus online-ul nostru … deşi hai să nu dăm idei pentru ediţiile viitoare
Mi-am amintit în acelaşi timp de ce îmi place aşa de mult să lucrez în domeniul ăsta: sunt atât de multe lucruri de făcut şi la fel de multe oportunităţi …
UPDATE: Că tot mi s-a cerut lista celor prezenţi, in no particular order …
Cristi Manafu, Dragoş Mănac, Orlando, Omul link, Emi, Florin Grozea, Călin Fusu, Noro, Vladimir Oane, Radu Ionescu, Vlad Stan, Rachad El Jisr, Mădălin Matica (cu care, din nou, nu am făcut cunoştinţă), George Lemnaru (thanks for the ride), Bobby Voicu (thanks for the ride), Dan Berte, Oana Solca, Marius Deak, Doru Panaitescu, Mircea Scărlătescu, Mihai Drăgan, Bogdan Pencea, Victor Kapra … ummm … cu siguranţă am uitat pe cineva. Sorry!
S-a discutat despre antreprenoriat online în .ro şi “afară”, de investiţia lui Călin Fusu în Vertimo al lui Emi (fără cifre), dar cel mai mult a contat faptul că mulţi s-au revăzut şi şi-au amintit că ar fi mişto să se apuce de diverse colaborări
Salut Sergiu,
Eu am auzit de WebClub abia ieri si din pacate nu am reusit sa aflu absolut nici un alt detaliu desi i-am ‘twiterit’ pe oamenii care au pomenit de el.
Ai putea sa detaliezi cam cine a participat si cam despre ce s-a vorbit?
cheers,
Alex
.. si mie imi pare rau ca n-am reusit sa dam mana. dar nu e timpul trecut ..
succes luni
Mi-ar fi placut sa stiu despre eveniment, chiar inainte sa aiba loc…
Ramane pe data viitoare. Un site + un newsletter mi-ar fi de ajutor.
Zoltan
RespiroMedia.com
@Zoltan: a fost un eveniment privat, cu acces pe baza de invitatii din partea organizatorilor
“@Zoltan: a fost un eveniment privat, cu acces pe baza de invitatii din partea organizatorilor”
WHOOOPS… Inteleg.