A fost o noapte grea, dar interesantă, pe care personal am aşteptat-o de multă vreme: am lansat a doua versiune a Trilulilu. Am primit peste 100 de comentarii de încurajare şi “pre-felicitări” pe blogul Trilulilu şi mustrări pe la 6 dimineaţa de la utilizatori nerăbdători
Scriu acest post la o oră în dimineaţă, la care foarte multă lume încă doarme, deci s-ar putea să nu fiu foarte coerent din cauza oboselii
.
Deocamdată sunt mulţumit, deşi au apărut o mulţime de lucruri neprevăzute. Există şi erori cunoscute, zone de optimizat sau puncte mai slabe, însă le vom rezolva destul de rapid pe parcurs. Am încercat să păstrăm feel-ul caracteristic Trilulilu şi să nu îl schimbăm foarte mult, ci să îl îmbunătăţim pe cât de mult posibil. E încă în versiune BETA, ceea ce înseamnă că avem destule de testat şi rezolvat, însă scopul nu a fost neapărat să lansăm din prima un produs “flawless”. Cred că ar fi fost chiar imposibil. Scopul a fost să lansăm o versiune nouă care să fie baza a ceea ce va fi Trilulilu de acum încolo: un loc creativ, un loc unde vor exista comunităţi puternice de utilizatori şi unde se va comunica la fel de viu şi liber ca până acum.
Aici puteţi citi mai multe despre noutăţile pe care le aduce noua versiune. Preferatele mele: noua căutare, noua pagină de upload şi playlist-ul.
Aştept părerile voastre

Felicitari Sergiu. Looks great so far
Felicitari Sergiu & echipa!
arata bine. felicitari si numai bine.
pare schimbat doar bannerul si putin asezarea in pagina…
Sergiu,am intrat in aceasta dimineata nerabdator pe site,pe langa faptul ca am ramas placut surprins de schimbarile facute,am avut si o mare dezamagire,prin faptul ca paginile se incarca foarte greu.As vrea sa stiu daca aceasta problema este de la voi,dar eu cred ca este de la voi,daca stiti de ea si cand o remediati.Multumesc.
Congratulations to all crocodiles for the V2 launch
Unde a disparut publicitatea?
Ati renuntat la etarget?
e o mica problema sub header in opera:) in rest pare totul ok. f.tare idea cu mini jocuri in header, nu am mai vazut pana acum chestia asta
Arata foarte bine
O sa imi transfer filmuletele de pe youtube aici. Felicitari!
ei acum da. trilu arat foarte bine si merge excelent.
felicitari
Sergiu,acum chiar cred ca exista o problema cu adevarat importanta,cea pe care am semnalat-o dimineata era un nimic.Cand am deschis acum calculatorul si am intrat pe site,am observat ca fisierele unui utilizator pe care il vizit-am pana ieri si pana azi dimineata au disparut complet,s-au sters.Am mai dat si la alt utilizator si am observat acelasi lucru,caci in mintea mea pe moment m-am gandit ca acel utilizator si-a retras fisierele,dar cand am observat ca mai exista si alte cazuri m-am gandit sa iti scriu saa imi spui si mie daca sti despre acest lucru,daca voi l-ati facut.Multumesc.
@Bogdan: nu, nu stiam de asta. Trimite un mail de pe pagina de contact a Trilulilu cu problema cat mai detaliata, ca sa investigam.
Sergiu,deci sa o iau cu inceputul.Cand am venit acasa pe la 19-19:20,am deschis calculatorul,am intrat pe site vrand sa ascult melodiile care imi plac,am dat cautare la audio sa imi caute piesa si ea nu mai exista.Apoi am dat la alt utilizator prieten cu cel care nu mai avea fisiere,el avea tot ca si inainte,am intrat la prieteni,acolo inca mai figura acest utilizator care nu mai are fisiere dar avea 0 peste tot la toate campurile,audio,video,imagini,doar prieteni mai avea sau favorite parca.Pe moment am gandit ca poate si-a retras fisierele si am dat sa caut pe altcineva sa vad daca si el are retrase fisierele,surpriza si el le avea sterse.Apoi am mai cautat si altii care stiu ca aveau fisiere postate si tot la fel.Mentionez ca nu toti acesti utilizatori au fisierele sterse,doar unii,daca este important eu iti spun si cine sunt cei la care am observat ca nu mai au fisiere-ilie mihai-ilfov sau cristian-bursa din bucuresti,mai mentionez inca un lucru,de dimineata cand am deschis nerabdator site-ul sa vad noua versiune aceste fisiere existau,te rog mai intreaba si pe altii sau cerceteaza aceasta problema ca acele fisiere erau favoritele mele,eu atata stiu sa iti spun,nici nu ma prea pricep la termeni tehnici,eu ti-am spus doar ce am observat.Daca aceste fisiere o sa apara o sa iti raportez,dar nu cred.
bravo sergiu.iti tin pumnii.exista multe probleme pe site insa imi place foarte mult ce faceti voi crocodililor.se vede ca se lucreaza cu pasiune.
spor la treaba si vreau sa fiti pe locul 1 in trafic.ro
Foaie verde de ciment
Trilulilu-i excelent
Foaie verde de macrish
Buna treaba mai Biris.
Salutari din Bucuresti
Pe aici pe cand sosesti ?
FOARTE foarte bun noul Trilulilu
Ei salutare Sergiu ! De acord cu bogdan ! De ce se incarcă aşa de greu paginile la trilulilu?? Mă enervează foarte tare chestia asta…vezi ce ăi mai poţi face să se mişte mai repede…
Mai sunt lucruri de optimizat, dar e normal dupa o astfel de schimbare. Site-ul se va misca din ce in ce mai bine in perioada urmatoare.
Salut,
Ash avea o recomandare legat de pagina de upload, este foarte greu de folosit, adica se poate pune doar un fisier o data, dupa care Open File Dialog-ul isi pierde history-ul si iar tre sa selectez 10 directoare pana ajung sa selectez fisierul dorit, ar fi bine cel putin sa-te duca in acelasi director cand vrei sa uploadezi urmatorul fisier. Ar ajuta mai mult la imagini ce-i drept nu stiu in ce masura v-ati propus sa incurajati asta.
Ideal ar fi sa implementati modelul de pe flickr, e super “friendly”.
Despre noua versiune este ok, ce am remarcat, sortarea prietenilor pe criterii mai realiste…cred ca functie de numarul de mesaje transmise, da nu mai sunt sigur cum era inainte (posibil sa fi fost tot asa dar nu am remarcat eu).
Toate cele bune si success.