A healthy disregard for the impossible

Lege și ordine. Not.

Ieri m-am întors de la București într-unul din puținele drumuri făcute cu mașina pe ruta asta. Șoselele sunt cum sunt, așa că a face un Cluj-București cu mașina poate fi o aventură plină de nervi uneori. Însă ieri vremea a fost minunată de condus, drumul aproape gol, ce mai … o plăcere. Eram ca-n reclamele alea când toată familia afișează un zâmbet larg în timp ce soțul conduce relaxat admirând peisajul de afară. Aveam detectorul de radar pornit și am trecut chiar legal prin toate localitățile, ca să evit orice fel de probleme.

Până când, după Brașov, prin pădurea Bogata pe undeva, în afara localității, numai ce nu sare din tufiș un … bineînțeles … polițist. Mă oprește. Eu, perplex. Nu știam cu ce motiv. Detectorul nu m-a avertizat cu nimic, si viteza știu că era chiar mică, deci care să fie problema …

“Mă numesc X-ulescu … motivul pentru care v-am oprit este că ați circulat cu 65 km/h într-o porțiune cu restricție de 40 km/h. Actele dumneavoastră …”

Normal, prima reacție a fost să râd amar, după care i-am dat actele. S-a întors la mașină să scrie hârtia. Apoi, în cele 5 minute care i-au luat să scrie hârtia, am început să devin dezgustat și furios. Colegul mai tânăr al lui X-ulescu a venit să îmi prezinte procesul verbal și faptul că am primit o amendă de 120 RON. Am refuzat să semnez procesul verbal și am plecat. Am refuzat să semnezi în primul rând pentru că tind să cred că nu aveau radar sau cameră. Ochiometric îți puteai da seama că o mașină circulă cu mai mult de 40 pe acolo. Detectorul meu re radar nu m-a avertizat cu nimic. Concluzia mea a fost că băieții stăteau la bluff.

Problema nu e amenda luată, ci principiul în sine. Adică noi, ca simpli cetățeni, avem încredere în ei, ne bazăm pe oamenii ăștia că ne protejează, investighează, “Lege și ordine” & all that shit, vorba americanului. Când ei de fapt umblă cu fofârlica, vorba românului.

Da, sunt de acord să îmi arzi o amendă sănătoasă când merg cu 100 la oră în localitate. Ia-mi carnetul. Ai tot dreptul. Dar să stai ascuns în tufiș ca să prinzi duminică la amiază pe unul-altul care circulă cu peste 40 km/h , în afara localității, pe linie dreaptă, într-o zonă în care și cu bicicleta mergi cu 50 … hai să fim serioși.

Sunt dezgustat că suntem încă atât de departe de a schimba ceva în țara asta. Că sunt furat pe față și nu oricum, pe banii mei! Că din banii mei omul ăla e plătit să stea să mă “ginească”. Că Poliția nu vrea să își curețe nici în al 12-lea ceas imaginea.

Să mai zic ceva de Guvern? Să mai zic ceva de taxe absurde? Să mai zic ceva de ce înseamnă a fi cetățean în țările din Vest? Trist. Foarte trist.

14 comentarii la Lege și ordine. Not.

  1. Luni, 27 Aprilie, 2009 at 3:29 pm | Permalink

    din cate stiu eu ai dreptul sa-l intrebi daca e filtru in zona, si sa ceri sa-ti arate foaia aia unde scrie intre ce ore e filtru pe ce sector blabla. daca nu erau incadrati in ce scrie pe foaie e ilegal ce fac.

    mai intreaba alti soferi, nu-s 100% sigur de asta, dar stiu amici care cand i-au intrebat pe politisti de filtru radar au fost lasati in pace.

  2. florin's Gravatar florin
    Luni, 27 Aprilie, 2009 at 6:16 pm | Permalink

    deasemenea tipic romanesc este sa justifici faptul ca ai incalcat legea prin faptul ca si altii o fac mult mai rau ca tine.

    Si de ce sa inceapa cu tine cand altii merg cu 100, ca tu doar esti sofer bun si chiar daca mergi cu 60 in zona de 40 stii ce faci si nu se poate sa ti se intample chiar tie sa-ti sara careva sau ceva in fata.

  3. Luni, 27 Aprilie, 2009 at 6:24 pm | Permalink

    Si eu sunt patit de curand, la mine s-a lasat mai rau, cu luatul carnetului; am dat examenul 13 din 15, pe 11 mai sunt iar sofer. Eram pe undeva pe drumul Brasov-Pitesti, brazi in stanga, brazi in dreapta, si in fata un deal, am accelerat si eu sa urc dealul respectiv, si sus, dupa niste tufisuri, o dacia 1300 ruginita > radarul. Ce m-a deranjat era ca tipii stateau clar, cum zici tu, “la ginit”, pentru ca in timp ce unul imi scria procesul verbal, celalalt statea cu mana pe butonul de pornit radarul, si il pornea numai cand vedea “ochiometric” ca unul are o viteza mai mare. Si apoi, “pac, la rasboiu”, actele dumneavoastra etc.

  4. Luni, 27 Aprilie, 2009 at 6:40 pm | Permalink

    @florin: nu incercam sa justific nimic. Am incalcat legea, arde-ma, no problem. M-a deranjat insa faptul ca profita si stau la panda in zone de genul asta, unde sunt 90% sanse sa te “arda”.

  5. Florin's Gravatar Florin
    Luni, 27 Aprilie, 2009 at 10:35 pm | Permalink

    deci si pe tine si pe adi stan va deranjeaza ca aia stau sa va prinda acolo unde sunt shanse mari sa incalcati legea ? :) )

    pai faceti mah o asociatie , ong ceva, si depuneti cerere ca politia sa stea cu radaru doar in pta romana in miezul zilei si la universitate sa nu cumva sa treaca pe acolo ve-un vitezoman care nu stie ca tre’ sa mearga cu 10 la ora si pauza din 5 in 5 metri.

  6. Luni, 27 Aprilie, 2009 at 10:55 pm | Permalink

    Mie unu mi-ar fi placut sa aflu ca i-au identificat pe cei doi cu SLK si Ferrari, care s-au luat la intrecere pe Bd. 21 Decembrie in Cluj si ca acum sunt in arest preventiv, dupa modelul Becali. Aia care dau ostentativ in goarna unor bolizi pana la 120-130 km/h in centrul unui oras mi se par infinit mai periculosi decat Sergiu Biris, cu 65 la ora, in the middle of nowhere.
    Politia belgiana a putut sa-l identifice pe Tarzan si sa-l ia ca din oala de la ma-sa de acasa, din Sibiu, in schimb politia romana nu poate identifica doi cocalari care ne sfideaza la noi acasa.
    Vai de ea lume si coalitie de guvernare. Daca mai sta FSN-ul cateva luni, ajungem ca in anii ’90.

  7. Luni, 27 Aprilie, 2009 at 11:06 pm | Permalink

    A propos, sa nu uit: cand vorbim de Europa de Vest, excludem Ungaria, OK?
    La unguri vigneta costa 4€ daca o iei cu card sau forinti si 7€, sau 7.5€, daca o iei cu Euro respectiv RON.
    Mai mult – daca vreti sa cumparati vigneta de Austria de la ultima statie de benzina MOL din Ungaria (in speranta ca, vezi doamne, platiti cu card si nu veti fi ciordit) pregatiti-va sa decartati echivalentul a 12.5€ pentru aceeasi vigneta pe care o platiti cu 7.9€ la mama ei, in Austria.
    Mi s-a intamplat week-endul trecut si daca nu ma duceam sa ma tiganesc cu ei, sa le dau vigneta inapoi si sa-mi recuperez cei 12.5€, cred ca n-as fi dormit bine 3 nopti la rand.

  8. Marți, 28 Aprilie, 2009 at 4:56 am | Permalink

    Asa cum zicea cineva, e bine sa Postul Asta printat si sa-l tii in masina, linga acte.

    Si ca sa fiu mai exact. Atunci cind esti oprit de Patrula, aparent fara motiv sau cind vrei sa le dai bataie de cap si, poate, sa-i faci sa se razgandeasca in a aplica amenda, urmezi pasii de la comentariul nr 10 al acelui post.

  9. anonim's Gravatar anonim
    Marți, 28 Aprilie, 2009 at 6:42 pm | Permalink

    tu vorbesti care faci coruptie la nivel mare cu publlicitate, ia zi cati bani ai dat la romtelecom inapoipe la spate

  10. Gabriela's Gravatar Gabriela
    Miercuri, 29 Aprilie, 2009 at 10:05 am | Permalink

    La multi ani!
    Cum a fost de ziua ta?
    Te-ai distrat bine, ai primit cadourti, ai fost tras de urechi? hehe

  11. Miercuri, 29 Aprilie, 2009 at 12:42 pm | Permalink

    Cu o zi înainte de Paşte am fost oprit de două ori de poliţie pe ruta Cluj – Suceava. Amândoi m-au oprit la viteză de 86 zic ei. Primul a zis că îmi face o favoare de sărbători şi nu îmi dă amendă, iar al doilea mi-a dat. Nici nu ştiu ce să spun, nu aveam un detector deci nu am ştiut dacă vorbesc serios sau nu. :) Îi suspectez şi eu.

  12. ingodwetrust's Gravatar ingodwetrust
    Joi, 30 Aprilie, 2009 at 12:12 am | Permalink

    sergiule, gresesti si platesti, fara exceptii, fara scuze

  13. Miercuri, 20 Mai, 2009 at 12:59 pm | Permalink

    Eu stiu cam de vreo 5-6 ani ca locul acela e “pazit”. Am prieteni brasoveni care ne-au avertizat despre asta cand ne-am dus la mare cu masina. :)

Leave a Reply

You can use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>